Liderul de la Elysee a precizat că decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană a fost motivată de faptul că votanții „și-au pierdut încrederea în globalizare și în piețele libere nerestricționate”.
Macron a precizat că există un mare risc în privința consultărilor publice, precum referendumul din 2016 cu privire la apartenența Marii Britanii la Blocul comunitar, cerând votanților să se pronunțe într-un context foarte complicat.
Întrebat dacă un vot pe aceeași temă ar avea același rezultat și în Franța, Macron a răspuns afirmativ.
„Da, probabil. Însă contextul nostru este foarte diferit și nu vreau să îmi asum niciun risc”, a declarat Macron.
Președintele francez, un susținător al integrării europene, a adăugat că va lupta pentru a ține Franța în Uniunea Europeană, în ipoteza în care ar avea loc un referendum pe tema aprtenenței Franței la Blocul comunitar.